Ca o pleoapă obosită se închidea
gândul tău. Ca un ochi de apă se 
adumbrea ,sub o geană de nor.
Printre lacrimi și flori,zâmbetul tău 


devenea doar tristețe și dor. Doar
tu erai îmbrățișarea și numai iubire
erai tu. Între mine și Iisus deveneai
depărtarea,pe drumul iubirii și pentru


iubire. De jos în sus,ploua cu durere.
De sus în jos,ploua cu lumină. Chiar
am reușit să te văd doar pentru o
secundă. Doamne,cât erai de frumos!